Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică


balaceanu stolniciÎmbătrânirea, respectiv vârsta a treia este o etapă firească a evoluției fiziologice și socio-economice a fiecăruia dintre noi. Modul cum o primim și cum aceasta ne poate schimba viață depinde în primul rând de noi, dar și de factorii externi care ne pot influența în bine sau în rău. De aceea, o serie de programe care să susțină îmbătrânirea activă, incluziunea socială a persoanelor vârstnice – cum este cel inițiat de Asociația C.A.R.P. „Omenia” –  sunt, în astfel de momente, mai mult decât necesare. Confirmarea că se poate să fii activ și neresemnat de bătrânețe sunt și exemplele pe care vi le propune în cadrul unei serii de interviuri cu personalități socio-culturale ale României, care dovedesc o energie și o activitate debordantă chiar și la o vârstă înaintată.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolinici este, la cei 93 de ani un exemplu și un model pentru persoanele de vârsta a treia privind conceptul de îmbătrânire activă. Eminentul profesor este director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie, profesor la o universitate privată. În plus, scrie cărți, publică articole, susține conferințe, doctorate, lucrează intens cu internetul și cu laptopul. Îi încurajează pe vârstnici, de ce nu, să deprindă tainele calculatorului. Este esențial, spune domnia sa, că trebuie de la început creată o mentalitate în care vârstnicul să nu fie marginalizat, să nu fie trimis la colțul societății, să nu fie omorât prima dată social, ci trebuie să se găsească soluții ca oamenii aceștia să lucreze. Academicianul pledează astfel, dându-se pe domnia sa ca exemplu, pentru o bătrânețe activă susținută printr-o multitudine de activități.

Acad. Prof. Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici:

„Clasa politică actuală este depășită de problemele persoanelor vârstnice”

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, probabil, ultimul boier de viță veche al României, este un reputat om de știință, medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, totodată, Director de Onoare al Institutului de Antropologie „Fr. I. Rainer” al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Urmaș al Bălăcenilor, veche familie de oameni vrednici aparținând nobilimii din Țara Românească, domnul academician ne-a acordat un interviu în exclusivitatea, în care ne spune cum vede domnia sa, acum un veritabil Senior, situația vârstnicului din România, problema sistemului de pensii și, de ce nu, cum e să fii activ la 93 de ani!

Domnule academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, care este părerea dumneavoastră de specialist despre conceptul vehiculat de sociologi privind îmbătrânirea activă?

Acest concept nu este promovat numai de sociologi, dar și de gerontologi, de geriatri. Este foarte util pentru dezvoltarea unei vieți cu o calitate mai bună, pentru cei care au ajuns la o anumită vârstă, să continuie să lucreze. Să nu stea și să se lase furați de acel dolce farniente clasic vârstei a treia. Eu vă dau exemplul meu: am 93 de ani, dar am două funcții. Sunt directorul unui institut al Academiei Române și profesor la o universitate privată. În plus, scriu cărți, public articole, susțin conferințe.

Atunci, cum credeți că ar putea fi aplicat acest concept vârstnicilor din România?

Este destul de dificil, mai ales că depinde de categoria de vârstnici. În principiu, trebuie de la început creată o mentalitate în care vârstnicul să nu fie marginalizat, să nu fie trimis la colțul societății, sau cum spunea un mare gerontolog, să nu fie omorât prima dată social, ci trebuie să se găsească soluții ca oamenii aceștia să lucreze. În unele țări, cum sunt Statele Unite ale Americii, există tipuri de voluntariat unde aceste persoane sunt angrenate activ în diverse acțiuni cu efecte sociale, culturale și așa mai departe. Un bătrân nu trebuie să stea cu brațele încrucișate.

Domnule profesor, cum îi vedeți încadrați pe vârstnicii marginalizați de societate și de autorități, pe viitor, în acest marasm socio-economic din care nu mai ieșim?

Este foarte complicat să dau un pronostic, pentru că problema nu se pune numai din punct de vedere social, economic sau politic. Chestiunea este mult mai avansată, e de natură antropologică. Populația vârstnică a crescut  foarte mult din punct de vedere demografic în raport cu scăderea numărului de nașteri, în primul rând. În al doilea rând, media de viață a crescut foarte mult. Astfel, raportul dintre populația activă și populația pensionată s-a deteriorat față de ceea ce era și constituia baza sistemului de pensionare, așa cum l-a gândit Otto von Bismarck în secolul XIX. (Sistemul, inițiat de cancelarul german în 1889, se baza pe principiul potrivit căruia fiecare persoană trebuie să contribuie la un sistem de pensie de-a lungul vieții, din suma colectată plătindu-se pensionarii – n.r.)  Eu nu sunt un economist, nu sunt un sociolog, dar nu văd ca acest sistem care a funcționat atâta vreme cât erau două, uneori chiar trei persoane active pentru un bătrân – și era foarte bine- să mai funcționeze acum când sunt, în unele locuri, chiar și trei bătrâni pentru o persoană activă. Problema rezolvării situației  economice și sociale a persoanelor vârstnice este una care depășește astăzi clasa politică si chiar și pe sociologi.

Excelență, „îmbătrânim” doar noi, românii? Putem vorbi de o generalizare a problemei?

Problema pensionarilor este una dificilă. Este o problemă care se va accentua nu numai în România, ci la nivel planetar în deceniile viitoare. Trebuie găsită o altă formulă pentru rezolvarea suportului material al oamenilor în vârstă. În ceea ce ne privește pe noi, formula veche nu mai funcționează. Nu au de unde să vină banii care să susțină financiar bătrânii, pentru că nu prea mai avem populație activă. Așa că, încă din timpul vieții active, ar trebui fiecare să acumuleze niște bani, să-i depună în fonduri de pensionare, altă soluție nu există.

Sunteți, domnule academician, o persoană activă, prin definiție și prin profesie…

Așa este. Mă trezesc la 8 dimineața, iar până la 8 seara lucrez. Mă duc la universitate și predau studenților, mă duc la institut, conduc institutul, doctorate, post doctorate, mai susțin câte o conferință, scriu cărți, citesc, mai scriu niște comunicări științifice. Scriu acum la al patrulea volum al Amintirilor mele și lucrez foarte mult pe laptop. Din discuția cu dumneavoastră am înțeles că aveți și un Centru de Zi unde îi inițiați pe vârstnici în tainele internetului și ale calculatorului. Este un lucru extraordinar, nu numai să comunice cu rudele din străinătate, dar pot să citească literatură, să vadă filme, să se informeze. Au acces la marile enciclopedii ale lumii…și mai au acces și la jocuri, care sunt, pe undeva, distractive. Mă feresc de ele… pentru că sunt captivante. Nu mă laud, dar sunt un om activ!

Care ar fi, după dumneavoastră, viața ideală a unui vârstnic?

Asta depinde de structura și capacitățile fiecăruia: mentale, biologice, imunologice, dar, în general, îl văd ca având o activitate în societate și, așa cum am spus și susținut mai devreme: angajându-se în diferite activități cu aceste computere, care sunt la îndemâna multor vârstnici și nu necesită un efort foarte mare.

Domnule academician, vă mulțumim!

Jurnalist

Ionuț Crivăț