Document de poziție: Serviciile sociale și importanța lor în asigurarea calității vieții persoanelor vârstnice


Cadru general

În contextul unei descentralizări tot mai accentuate a serviciilor sociale și a existenței unei nevoi substanțiale de astfel de servicii pentru persoanele vârstnice, asistăm la nivel național la o reducere a sumelor publice alocate pentru acestea. În același timp, numărul serviciilor sociale acreditate pentru persoanele vârstnice este redus, iar tipul acestora nu indică o diversificare prea mare astfel încât să răspundă într-o manieră cât mai eficientă nevoilor existente. Pe de o parte, serviciile sociale din sectorul public se caracterizează printr-o flexibilitate mai redusă și o capacitate de inovare mult mai lentă, iar pe de altă parte organizațiile neguvernamentale nu dispun de finanțarea necesară pentru dezvoltarea de noi servicii pentru vârsta a treia.

Îmbătrânirea accentuată a populației României necesită dezvoltarea unor servicii sociale adecvate nevoilor specifice persoanelor vârstnice care să le asigure o calitate a vieții corespunzătoare. În mediul rural, îmbătrânirea demografică este mult mai accentuată. Potrivit ultimului recensământ realizat în anul 2011, 19% din populaţia vârstnică cu vârsta peste 65 de ani locuia în mediul rural, dar şi cu venituri cele mai mici. Această tendinţă demografică arată faptul că în anul 2060 populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani va scădea cu 30%, înregistrându-se astfel o creştere a populaţiei vârstnice şi o scădere a populaţiei apte de muncă.

Serviciile sociale pentru persoanele vârstnice în România sunt slab dezvoltate, acoperind o mică parte din nevoile existente, atât din cauza unei slabe finanțări, dar mai ales a lipsei unei viziuni strategice de dezvoltare a acestui domeniu. Este necesară creșterea finanțării serviciilor sociale și a infrastructurii sociale şi îmbunătățirea procedurilor pentru contractarea serviciilor sociale către furnizori non-guvernamentali și privați pentru a putea discuta despre calitate în acest domeniu și acoperirea nevoilor în mod eficient.

În același timp, este nevoie de o cunoaștere mai bună a nevoilor existente în comunitate astfel încât să poată fi oferite servicii sociale personalizate. Serviciile oferite persoanelor vârstnice sunt puține ca număr și puțin diversificate raportat la nevoile  acestora.

Sinteza dezbaterilor publice din cadrul proiectului „Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică” cu tema protecției sociale a persoanelor vârstnice

În prezent, politicile publice destinate vârstei a treia nu sunt eficiente dată fiind multitudinea problemelor identificate în zona serviciilor sociale şi a nevoilor specifice ale vârstnicilor din România. Calitatea scăzută a politicilor sociale se datorează şi unei definiri slabe a rolurilor pe care le au autorităţile publice centrale şi cele locale. Consecinţele acestui cadru de politici publice ineficient vizează atât aceste autorităţi publice centrale şi locale, cât şi sectorul asociativ şi mediul academic.

Principalele probleme şi concluzii care au reieşit în urma celor 4 dezbateri pe tema protecției sociale a persoanelor vârstnice la care au participat peste 180 de persoane au vizat lipsa unei viziuni privind calitatea vieții persoanelor vârstnice la nivelul decidenților politici, discrepanțele existente în politicile publice privind persoanele vârstnice, diversificarea redusă și subfinanțarea serviciilor sociale dedicate acestora, lipsa de deschidere a pieței de servicii sociale pentru această categorie de populație.

Serviciile sociale pentru persoanele vârstnice

Dezvoltarea serviciilor sociale

  • Datele Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice publicate la sfârşitul lunii ianuarie 2016 indică un număr mic de servicii sociale acreditate în baza Legii nr. 197/2012, respectiv doar 249 de servicii sociale la nivel naţional. Numărul acestor servicii a fost mai mare, însă noua procedură de acreditare şi licenţiere este anevoiasă.
  • Atât Strategia Naţională pentru Promovarea Îmbătrânirii Active şi Protecţia Persoanelor Vârstnice, cât şi Acordul de parteneriat fac referire foarte puţin la serviciile sociale pentru vârstnici. În cadrul Programului Operaţional Capitalul Uman, principala măsură care face referire direct la aceste servicii sociale este legată de dezinstituţionalizare. Orientarea tot mai accentuată către un proces de dezinstituţionalizare poate avea consecinţe negative multiple dacă nu se acordă o atenţie sporită serviciilor de îngrijire la domiciliu, în deosebi: dezvoltării şi creşterii finanţărilor pentru acest tip de servicii destinate vârstnicilor. De altfel, procesul de descentralizare a început fără realizarea prealabilă a unui studiu de evaluare a capacităţii autorităţii publice locale de a prelua şi de a susţine serviciile sociale.
  • Acreditarea furnizorilor de servicii sociale pentru vârstnici nu este una unitară, iar reglementarea actuală a serviciilor face dificilă monitorizarea şi evaluarea calităţii serviciilor acordate.
  • Standardele actuale de calitate şi de acreditare implica o procedură anevoioasă şi necesită costuri suplimentare. Standardele de calitate nu sunt minimale, ci maximale şi pot fi îndeplinite cu dificultate în special datorită lipsei acute de specialişti în furnizarea de servicii sociale ca urmare a plecării acestora din sistem.
  • Orientarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice trebuie să ţină seama şi de dezvoltarea pieţei de servicii sociale. Trebuie creat un echilibru între sursele de finanţare şi furnizorii de servicii sociale. Dezvoltarea unor instrumente inovative, precum granturile, vouchere, şi integrate într-o viziune strategică este o soluţie de revitalizare a prezentului sistem.

Finanțarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice

  • În ceea ce priveşte cheltuielile pe servicii sociale se observă un procent extrem de redus al cheltuielilor din asistenţă socială alocate serviciilor sociale. În 2015, acest procent era de 0.55% din buget, iar suma alocată pentru servicii este în scădere. La nivelul anului 2015, 39% din suma alocată pentru servicii era reprezentată de subvenţiile acordate furnizorilor privaţi pentru serviciile sociale.
  • Finanţarea serviciilor sociale reprezintă o altă problemă cu care se confruntă furnizorii de servicii sociale. Subvenţiile acordate de stat prin Legea 34/1998  nu reprezintă în sine un mecanism de finanţare pentru organizaţiile neguvernamentale necesar dezvoltării serviciilor sociale. Acordarea de servicii sociale în baza subvenţiilor nu reprezintă decât o măsură temporară prin care se acoperă doar o parte din nevoile unei persoane vârstnice. Alocarea doar a unui procent de până la 50% din costul unui serviciu din partea autorităţii publice locale pentru subvenţionarea serviciilor sociale va conduce la o creştere a presiunii asupra organizaţiilor neguvernamentale furnizoare de servicii sociale, iar riscul de închidere a anumitor servicii devine iminent.
  • Există în prezent o ruptură între furnizorii de servicii sociale şi furnizorii de servicii medicale, fiind puţine echipe multidisciplinare de profesionişti care să conlucreze într-o manieră integrată şi centrată pe nevoi. Pe de altă parte, serviciile care nu beneficiază de coplată din partea beneficiarilor riscă să devină rapid nesustenabile. Decontarea integrală a zilelor de îngrijire medicală este dependentă de bugetul limitat al caselor de asigurări. Costul real al serviciilor de îngrijire la domiciliu este extrem de ridicat şi greu de susţinut din veniturile unei familii.

În contextul unei legi a asistenţei sociale bazată în cea mai mare parte pe asigurarea de prestaţii sociale şi o finanţare de sub 1% pentru servicii sociale, precum şi a presiunilor create asupra sistemelor de pensii şi de asigurări sociale, se resimte o nevoie acută de strategii şi modalităţi de susţinere a sectorului de servicii pentru vârstnici, dar şi o reevaluare a capacităţii autorităţilor publice locale de a asigura o bună furnizare a servicilor sociale.

Politici publice privind protecția persoanelor vârstnice

  • Politicile publice nu sunt create având la bază un proces de planificare strategică în care să fie implicaţi toţi actorii interesaţi. Reorientarea politicilor sociale, a politiclor publice se poate realiza prin crearea unor grupuri de lucru în cadrul cărora să se pună bazele unui design coerent al politicilor, precum şi un mecanism eficient de monitorizare şi implementare a acestora.
  • Sunt necesare intervenţii inovative care să definească într-o manieră clară responsabilităţile autorităţilor publice locale şi centrale. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice susţine că, în urmă procesului de descentralizare, întreaga responsabilitate în furnizarea serviciilor sociale revine autorităţilor locale, acestea neavând însă capacitatea necesară să îndeplinească această responsabilitate. Blocajele create astfel sunt cele care înfrânează dezvoltarea şi implementarea politicilor. Resursele necesare pentru eliminarea acestor blocaje trebuie să vină atât din partea sectorului public, cât şi din partea sectorului asociativ şi zonă de cercetare.
  • În absenţa unei coordonări eficienţe a politicilor de asistență a persoanelor vârstnice şi a politicilor de ocupare a tinerilor și de menținere a vârstnicilor pe piața muncii nu se vor găsi măsuri eficiente de stimulare a personalului calificat, iar standardele, din acest punct de vedere, nu vor fi atinse la nivelul dorit.
  • Într-un proces amplu de descentralizare, rolul Ministerului Muncii, cel de coordonare metodologică, nu este suficient. Orientarea nouă şi delimitarea rolurilor şi a responsabilităţilor acestui organism central prin separarea domeniilor precum pensii, forţa de muncă, servicii sociale nu este un lucru imposibil şi aduce un plus de eficacitate atât în ceea ce priveşte organizarea sistemului cât şi în implementarea cu succes a măsurilor propuse şi a politicilor publice.
  • Pachetul de măsuri anti-sărăcie vine ca răspuns al autorităţilor publice centrale la situaţia persoanelor vârstnice şi nevoile multiple cu care acestea se confruntă. Măsurile propuse prin acest pachet pentru populaţia vârstnică cu vârsta peste 65 de ani au fost concepute ca o plasă de siguranţă care să susţină sistemul de protecţie socială a vârstnicilor

Rolul C.A.R.P.-urilor în protecția socială a persoanelor vârstnice

Din punct de vedere al cost-eficienţei şi al perspectivei de dezvoltare a reţelei serviciilor sociale, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor sunt un partener stabil şi pot asigura sustenabilitatea serviciilor sociale dezvoltate în urmă cofinanţării, din resurse proprii. Aceste structuri asociative îşi susţin activităţile sociale din excedentele rezultate din activitatea financiară. Caracterul social al C.A.R.P.-urilor se regăseşte atât în serviciile financiare pe care le oferă cât şi în aceste excedente din care finanţează servicii dezvoltate. Prin dezvoltarea acestui sistem propriu de resurse reprezintă un model de afacere socială şi din acest punct de vedere constituie o soluţie importantă pentru autorităţi în vederea dezvoltării serviciilor destinate vârstei a treia.

Prin prisma activităţilor derulate, casele de ajutor reciproc ale pensionarilor sunt întreprinderi sociale în adevăratul sens al cuvântului, însă legislaţia actuală pune acceptul exclusiv pe întreprinderile de inserţie socială. Modificarea legii economiei sociale din acest punct de vedere reprezintă o recunoaştere a statutului şi a rolului acestui tip de structuri asociative în domeniul protecţiei sociale a persoanelor vârstnice.

Document realizat în cadrul proiectului „Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică”, implementat de Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA” București, alături de partenerii săi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Opportunity Associates România și cofinanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org și www.fondulong.fdsc.ro