Arhive lunare: februarie 2016


COMUNICAT DE PRESĂ – Consultare publică „Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică locală”

Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA” București, alături de partenerii săi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Opportunity Associates România, a organizat miercuri, 17 februarie, dezbaterea cu tema “Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică locală”. Evenimentul, găzduit de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române, s-a bucurat de prezența numeroasă a reprezentanţilor autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, specialişti cercetători în domeniu. În contextul unei descentralizări tot mai accentuate a serviciilor sociale și a existenței unei nevoi substanțiale de astfel de servicii în rândul persoanelor vârstnice, dezbaterea problematicii vârstei a treia la nivelul municipiului București și identificarea unor soluții trebuie să devină o prioritate. În cadrul acestei dezbateri au fost prezentate exemple de bune practici din sectorul public și non-profit, în domeniul serviciilor pentru vârsta a treia la nivel local, și au fost discutate diversele probleme cu care se confruntă furnizorii […]


COMUNICAT DE PRESĂ – Dezbatere “Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică locală” 17 februarie 2016

Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA” București, alături de partenerii săi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Opportunity Associates România, are deosebita plăcere de a vă invita, miercuri, 17 februarie, la dezbaterea cu tema “Vârsta a treia – prioritate pe agenda publică locală”. Evenimentul va avea loc la sediul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române, din Strada 13 Septembrie nr.13, sala 2320, etaj 2, începând cu orele 09.30. În contextul unei descentralizări tot mai accentuate a serviciilor sociale și a existenței unei nevoi substanțiale de astfel de servicii pentru persoanele vârstnice, considerăm oportună discutarea problematicii vârstei a treia la nivelul municipiului București. În cadrul acestei dezbateri vor fi prezentate exemple de bune practici din sectorul public sau non-profit în domeniul serviciilor pentru vârsta a treia la nivel local, vor fi discutate diversele probleme cu care se confruntă furnizorii de servicii sociale pentru vârstnici, din […]